Antoniu Martin spune că în general, când vorbim despre România, ne place să spunem că există o societate românească. Însă dacă luăm lucrurile mai nuanțat o să observăm că suntem încă departe de ceea ce înseamnă acest concept.
Mai degrabă avem comunități. De tot felul: etnico lingvistice, religioase, regionale, mai nou și sexuale, profesionale , de hobby etc. Se vorbește, nu de ieri de azi, de existența chiar a două sau mai multe ,, Românii “, funcție de nivelul de trai, de stadiul de dezvoltare, educație sau orientări politice.
Una peste alta, putem deci constata că polarizarea este probabil termenul care definește cel mai bine realitatea și starea de fapt de la noi. Și mai putem desprinde că nu suntem încă o societate autentică, matură.
Totuși nu trebuie să ne surprindă acest lucru dacă înțelegem cum s a construit și evoluat peisajul societal din România, pe ce resorturi s au cristalizat relațiile sociale în decursul timpului, mai ales de la începutul modernității și până în prezent. Sistemul societal românesc s a edificat în special pe baza unui tip particular de relații, de tip familial extins, unii ar putea zice chiar arhaic, având în centru conceptul de ,, neam”. Fără a insista prea mult pe acest aspect, trebuie spus că sistemul respectiv a asigurat în cele mai multe cazuri supraviețuirea și pe alocuri chiar evoluția. Sistemul de relații a trancens epocile istorice, chiar și dictaturile care au marcat România.
Cu alte cuvinte, sistemul societal de la noi nu s a construit în jurul unor valori unanim acceptate, ci mai degrabă în jurul unor zone de influență, în jurul unor lideri informali ai unor grupuri extinse de interese. De aceea în România vorbim chiar și astăzi, la o analiză obiectivă, despre comunități, despre ,, neam”, despre ,, popor”, în loc să discutăm , cum ar fi normal, despre societate, integrare, valori comune, civilitate, națiune civică.
Nici un comentariu! Adaugă tu primul.