Şi cireaşa de pe tort, adică cireaşa de Mai, în Arad e Cărnatul proaspăt de Nădlac, declara Romana Rista, diplomat culinar, cel mai activ promotor al tradițiilor culinare slovace din Nădlac.

„Vine la fix: e concurs Sâmbătă, 10 Mai, la Festivalul Cârnatului Proaspăt de la Nădlac. Aşadar, distribuiți să ne vedem acolo intr-un număr cât mai mare şi vă invit să fiți foarte matinali, între orele 10 şi 12:30, atunci chiar merită să veniți pentru că atunci are loc întreg spectacolul culinar: întrecerea echipelor formate din patru pasionați, care fac rețeta proprie de cârnaț, cu multă boia, cu chimen, aşa cum au moştenit-o din familie. Se anunță echipe locale, dar şi din Ungaria şi Serbia, unde sunt puternice comunități slovace, dar şi din Slovacia şi Cehia, spune Romana Rista, un adevarat ambasador al zestrei culinare nădlacane si promotor al culturii slovace din Nădlac. Festivalul Cârnatului Proaspăt de la Nădlac din Mai 2025 se ține în Parcul Mare din Nădlac, în aer liber, intrarea fiind gratuită. Inițial, prima ediție a fost un concurs de pregătit ‘’cărnați proaspeți” integrat în cadrul tradiționalului Festivalul al Cârnatului Uscat. În al doilea an, organizarea celor două a fost încă comună, dar desfășurată în aceeași zi, la ore diferite, pentru a evita suprapunerile. Ulterior însă, organizarea s-a separat complet, iar Festivalul Cârnatului Proaspăt s-a conturat ca un mini-eveniment distinct, programat la câteva săptămâni după Festivalul Salamului de Nădlac ca o provocare culinară pentru slovacii din patru țări. În încercarea de a se alinia mișcărilor gastronomice regionale cu tradiții de 30-40 de ani din Ungaria și Serbia, acest festival a lansat o frumoasă provocare pentru comunitatea locală și de prietenie: adună echipe mixte de măcelari pasionați din Nădlac și din localitățile învecinate, dar și echipe, în mare parte de slovaci, venite din Serbia, Ungaria, Cehia și Slovacia”, spune Romana Rista, diplomat culinar.
Prepararea Cârnaților proaspeți, un spectacol matinal între 10 şi 12:30.
Cârnatul proaspăt, preparat neapărat cu boia, este vedeta competiției care are loc la primele ore ale dimineții.
„Am avut onoarea să fac parte din juriul competiției la edițiile trecute, pentru vizitatori e un prilej perfect pentru socializare, dar și pentru a învăța din mers, urmărindu-i pe meseriași în acțiune. Atracția principală a mini-festivalului este aşadar dimineața, între orele 10:00 și 12:30 și atunci chiar merită să veniți! Atunci se întâmplă tot spectacolul culinar care dă și numele evenimentului: prepararea cârnaților pe loc, energia echipelor, schimbul de rețete, totul într-o atmosferă veselă. Degustări gratuite concurează cu standurile localnicilor de pe aleea parcului, care pregătesc ceaune şi grătare, dar şi găluşte slovăceşti.
Găluștele Dospite: O tradiție culinară slovacă în pragul dispariției
Vă recomand cu căldură să nu plecați fără să gustați din Găluștele dospite, cunoscute și sub numele de tăuțești, pregătite de mai multe echipe de femei din comunitate. Înarmați-vă cu răbdare, se stă la coadă. De-a lungul timpului, am lansat constant ideea ca Nădlacul să aibă propriul mini-festival dedicat găluștelor slovăcești, o tradiție valoroasă care se pierde vizibil de la an la an, și care e păstrată cu sfințenie doar de veteranele pasionate. Trag acest semnal de alarmă și pe această cale cu speranța că nu se va pierde de tot această moștenire culinară. Ar fi mare păcat ca Nădlacul să rateze „trenul” și să nu se înscrie în valul cu potențial imens al găluștelor, în toate festivalurile din țară, o direcție în care ar putea chiar să depășească notorietatea tradiționalilor langoși”, mai adaugă Romana Rista.
Despre Romana Rista
Diplomatul culinar- Romana Rista este cunoscută publicului ca Fata care Gătește cu Flori, dar și prin volumele de patrimoniu culinar „Zestre Culinară- Rețete de Colecție din sate românești’’ și „Caiet de rețete săsești’’. Prin proiectele, Jurnal de zestre culinară, Zestrea Măcelarilor, Săru’mâna pentru masă și demersurile de diplomație culinară recuperează rețete tradiționale și promovează multiculturalitatea prin povești locale din toate colțurile României, dar și din țările vecine.Romana Rista se mândrește cu rădăcinile ei bănățene, multietnice. Ii puteți urmări activitatea și proiectele de conservare de patrimoniu și identitate culinară multietnică și multiculturală pe rețelele de socializare şi in articole de diplomație culinară din presa națională.




Nici un comentariu! Adaugă tu primul.