Un incendiu a izbucnit, duminică seara, la o cabană cu regim de înălțime P+E, in localitatea Păiușeni (Comuna Chisindia) Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Sebiș cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
De asemenea, din cadrul Detașamentului Ineu intervine in sprijin și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi.
„La locul evenimentului se deplasează și pompierii voluntari din cadrul SVSU Chisindia. Incendiul se manifestă prin ardere generalizată la nivelul acoperișului cabanei, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Din primele informații, nu sunt înregistrate victime. Intervenția este în dinamică”, a declarat Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al ISU Arad.
UPDATE: Incendiul a fost stins în limitele găsite, la ora 23:00, iar pentru îndepărtarea efectelor negative s-a acționat până la ora 00:30.
„Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic, generat de burlanul metalic de fum neizolat corespunzător față de materiale combustibile”, a declarat Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al ISU Arad.
Nici un comentariu! Adaugă tu primul.