Pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină, în această după-amiază, în jurul orei 16:00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Arad, pe strada Pădurii.
Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă.
„La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată în interiorul atelierului, pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați. Intervenția promptă a pompierilor a permis localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite, protejând astfel imobilele învecinate. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui bărbat în vârstă de 41 de ani, care s-a autoevacuat din interiorul atelierului. În urma evaluării medicale, acesta a fost transportat la spital, prezentând arsuri la nivelul feței și al membrelor superioare. În aceste momente, se acționează pentru îndepărtarea efectelor negative ale incendiului și stabilirea cauzei probabile de producere a acestuia”, a declarat Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al ISU Arad.
Nici un comentariu! Adaugă tu primul.