Un accident rutier în care a fost implicat un autoturism, a avut loc între localitățile Beliu și Seliștea. Din informațiile pe care le avem se pare că maișina în care se aflau mai multe persoane s-a răsturnat.
„Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Ineu cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță de stingere cu modul pentru descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebiș și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului au fost alocate și două ambulanțe SAJ. Posibil persoane încarcerate”, a declarat Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al ISU Arad.
UPDATE 1: Ruxandra Klein a mai declarat:
„În urma accidentului au rezultat 5 victime, dintre care una rămasă încarcerată. Pompierii au acționat pentru extragerea victimei din autoturism, care, din nefericire prezenta leziuni incompatibile cu viața, decesul fiind declarat la locul evenimentului. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 27 de ani. Celelalte 4 victme (o femeie în vârstă de 25 de ani și trei minori cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani) sunt conștiente și cooperante, fiind monitorizate în aceste momente de către echipajele medicale prezente.
Cele patru victime au fost transportate la spital.
UPDATE 2: Reprezentanții IPJ au declarat: „La data de 10 septembrie a.c., în jurul orei 12:15, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, a avut loc un accident cu consecințe grave. Un bărbat de 29 de ani, din Cărand, în timp ce conducea un autoturim dinspre Seliștea spre Beliu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat. În urma impactului, șoferul și-a pierdut viața, alți 4 pasageri, dintre care 3 copii minori, au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză se continuă cercetările, pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului”.
FOTO: arhivă
Nici un comentariu! Adaugă tu primul.