Dacă aș fi fost ministrul Sănătății, n-aș fi început cu descinderi și demonstrații de forță. Aș fi mers discret la Dumbrava, fără presă, fără poliție și fără procurori. Aș fi luat cu mine specialiști, aș fi discutat cu domnul Pașca, aș fi văzut realitatea din teren, iar dacă existau nereguli, acestea trebuiau îndreptate, nu transformate într-un spectacol public.
Pentru că, timp de peste 15 ani, omul acesta a făcut ceea ce statul român nu a reușit: a primit oameni pe care sistemul îi abandonase. Bătrâni, bolnavi, persoane fără familie sau fără nicio șansă. Oameni pe care, de multe ori, instituțiile nu mai știau unde să-i ducă.
Întrebarea care rămâne este simplă: unde au fost toate instituțiile statului în ultimii 15 ani? Cine a controlat? Cine a ajutat? Cine a propus soluții? Sau era mai comod ca altcineva să ducă în spate povara unui sistem incapabil?
E ușor să trimiți o mulțime de polițiști, zeci de ambulanțe, și să organizezi o adevărată demonstrație de forță, dar este mult mai greu să construiești un sistem care să nu-și abandoneze oamenii și să nu lase povara pe umerii unor particulari.
Statul român nu ar trebui să fie mândru că a descins la Dumbrava. Ar trebui să-i fie rușine că, după atâția ani în care acest om a încercat să-i suplinească neputința, singurul lucru pe care pare capabil să-l facă este spectacolul cătușelor și al girofarurilor.
Acest om nu merită ceea ce i se întâmplă, statul ar trebuii să-i facă o statuie și să-l dea exemplu, pentru activitatea sa din ultimii 15 ani în slujba oamenilor pe care nu-i mai vrea nimeni!
Poate că adevărata anchetă nu ar trebui să înceapă la Dumbrava, ci în birourile celor care, ani la rând, au tolerat, au ignorat sau au profitat de o situație pe care astăzi o condamnă.
Nici un comentariu! Adaugă tu primul.