Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit, astăzi, Aradul – un oraș plin de istorie și cultură.
Rotary Youth Exchange este mai mult decât un program de schimb – este o experiență de viață care dezvoltă curajul, empatia și deschiderea către alte culturi, contribuind la formarea unor adevărați cetățeni ai lumii. Turul României reprezintă pentru acești tineri mai mult decât o simplă vizită. Este o călătorie profundă prin cultura, tradițiile și sufletul acestei țări. Fiecare loc descoperit, fiecare întâlnire și fiecare emoție trăită aici vor deveni amintiri de neprețuit.
Au vizitat obiective emblematice precum Primăria Municipiului Arad, Palatul Cultural și Teatrul „Ioan Slavici”.
Traseul a continuat prin Piața Avram Iancu, pe lângă clădiri reprezentative: Colegiul Național „Moise Nicoară”, Vechiul Cazinou și Palatul Bohuș.
Un moment special a fost vizita la Sala Marii Uniri, unde au descoperit semnificația unității naționale.
De asemenea, au ajuns în Parcul „Buda Bujor”, un loc simbolic pentru comunitatea Rotary Arad Cetate.
Ziua s-a încheiat cu o cină comună alături de Rotary Arad, Rotary Arad Cetate,Rotaract Arad Cetate, Interact Arad ,Interact Arad Cetate Au fost prezenți PDG Adrian Luca,Andrei Nila viitor Asistent Guvernator si membru in comitet RYE și Anisia Dunghi – Președinte Rotex, care au transmis un mesaj de susținere tinerilor.
Mulțumim sponsorilor: Port Arthur Arad, Hotel Crișana, REMAX Dynamic Arad, Primăria Arad și Centrul Municipal de Cultura.


Nici un comentariu! Adaugă tu primul.