Să fiu Hamlet, dacă-mi dau seama că nu se-nvârte în direcția bună!

-Marine, cum pentru numele Domnului, crezi că pamântu-i plat și luna artificială, că doar ți-am făcut cadou tricoul cu Appollo 13 și l-ai purtat cu drag la Pastele Morților, seara, când ne-am adunat să numărăm, cu groparul, stelele de pe ouăle încondeiate!! Și-ai fost de acord să împărțim atribuțiile: tu la funie, eu la cărți si groparul la lopată! Și ai văzut negru pe alb, că de aceea se face noapte fiindcă nu e doar rotund, dar se și învârte, cum ti-am spus și ai uitat deja, nu doar în jurul soarelui ci și in jurul propriei axe…Mai departe, tu ai votat anapoda, ca mine dealtfel, ca groparul să lase lopoata și să se-nscrie la cursul de fochiști calificați, că ne retrăgea altfel primăria autorizatia de a încălzi Biserica fără personal calificat.

Mi-am dat seama că-ți era inima îndoită, că nu-ți propusesem ție, da știai că aveam nevoie de tine la funii…și oricum ar fi înțeles ceilalți, aveai acces și la candele și chiar la ușa de la ieșire, fără restricții majore. În definitiv, ce e un curs de fochist calificat? O simplă hârtie, cu un nume și o semnătură, iar în cel mai fericit caz, si o ștampilă, puse de oameni pe care-i știi deja, care n-au văzut în viața lor nici focul și nici funiile tale. Doar ți-aduci aminte de ei cum vin, an de an, să verifice dacă n-am încălcat normele de siguranță; dacă n-am vorbit, eu mai ales, prea mult sau deloc despre purgatoriu; tu, mai ales, dacă n-ai funiile uzate peste normele prescrise; groparul, dacă face încă greșeli gramaticale când măsoară și transmite dimensiunile gropilor, famiilor îndoliate.

Știi când mi-am dat seama de credința ta? Probabil bănui că a doua zi, după ce te-am găsit uimit, în curtea interioară, unde fuseseși chemat să te (auto)denunți; mai întâi, că n-aveai suma cerută împrumut, prin mesaj, deși m -ai sunat și din nou ți-am spus că e doar un virus, apoi, că nu respectai îndeajuns autoritatea, ca mine dealtfel, tu susținând sus și tare(public) că știința, e o proastă.

De zeci de ori am negat că ar avea legătură cu mine, liniștea profundă din dosul brazilor de curte veche, de luni până vineri, însă tu insistai obsesiv că nu e așa: funiile cântă zilnic de două ori, că de fapt totu-i doar o făcătură, că n-are cum după toamnă să urmeze altă toamnă, mai rece cu ceva ca prima, că unde-i iarna cu țurțuri mari și omăt până-n brău, dacă e rotund și dacă se-nvârte, cum susțin toți. ”Pai, îmi dau seama că nu se-nvârte în direcția bună!”

Și-am rămas amandoi prinși de nostalgia unui borcan întors cu susu-n jos, sub buza căruia puneam jumătate de nucă, crezând că unii îl vor lua drept farfurie zburătoare, deoarece cartoanele cu lipici ne stricau tot cheful de meditație. Așa că, Marine, crede-mă pe cuvânt!!Știința nu-i o proastă, pământul nu-i plat, luna nu-i artificială, iar oamenii de mult nu mai sunt lumea. Iti dau dreptate într-o singură privință; să știi că in Biserică nu e mai cald de când groparul și a luat atestatul. Să fiu Hamlet, dacă-mi dau seama că nu se-nvârte în direcția bună.
p.dr.calindragos
Olari, Arad, Romania