Pe 6 iunie anul acesta, s-au împlinit 131 de ani de la moartea, în condiții suspecte, la locuința sa din Buenos Aires, a inginerului, geologului, cartografului și exploratorului român Iuliu (Julius) Popper. A fost o personalitate tumultuoasă, implicat în multe proiecte de anvergură internațională, dar de care probabil mulți dintre noi n-am auzit.
A lucrat la Compania Canalului de Suez, a proiectat sistematizarea orașului și a portului Havana-Cuba, a avut un proiect de ușurare a navigației prin Strâmtoarea Magellan cu ajutorul remorcherelor, lucrari de cartografiere în Mexic, programul de canalizare și urbanizare a orașului New Orleans.
Cea mai mare realizare a lui Popper ramane însă programul de colonizare a Patagoniei, zona incluzând si Țara de Foc (Terra del Fuego), disputa asupra acestui teritoriu fiind soluționată între Chile și Argentina prin Tratatul Frontierelor din 1881. Un ținut vast, subpopulat, bătut de vânturi, în mare parte arid, ostil și lipsit la acea vreme de administrație statală. Fire activă, tenace, predispus spre cercetare, explorare și impunere de proiecte, grație curajului si spiritului sau de aventurier se lanseaza în abițiosul, dar și periculosul proiect.
În prealabil, din însărcinarea guvernului argentinian, face cercetari, determină poziția unor formațiuni geografice, studiază clima, caracteristicile etnografice și descoperă însemnate resurse naturale, printre care și confirmarea existenței nisipului aurifer în zona golfului San Sebastian, unde intemeiază o colonie miniera numită El Paramo (Pustiul), în prezent Rio Grande.
Dar, viața în acele locuri și timpuri era departe de a fi idilică. Febra aurului s-a extins și asupra extremului sudic al continentului sud-american. Aventurieri, dezertori, marinari, infractori de toate soiurile, cei mai mulți veniți dinspre Punta Arenas, dădeau târcoale proprietațiilor aurifere administrate de Popper, acesta fiind nevoit de multe ori să se apere cu arma în mână. Obtine dreptul de a inființa un comisariat de poliție și de a organiza o armată proprie, cu armament și uniforme. Va fi compusă, în special, din mercenari iugoslavi și austrieci, cu uniforme după model prusac. Din rațiuni practice, pentru a evita piederile prin manipularea de pepite si praf aurifer folosit la plata muncitorilor, in codițiile vânturilor aproape permanente si a locurilor izolate în care era inexistentă circulația monetară oficială, hotărăște emiterea unei monede proprii, moneda Popper, de 5 grame si de 1 gram aur, precum si a unei serii de timbre care valorau fiecare 10 centigrame aur pur.
În paralel, este preocupat în continuare de ridicarea unor așezări stabile, aprovizionare cu alimente a zonei, construirea unor drumuri, biserici, o cale ferată scurtă, poșta, telegraf, ceea ce duce la o populare și o ridicare economică a acelor ținuturi.
„Mașina de separare a aurului”
În anul 1891 breveteaza „mașina de separare a aurului” (Cosechadora de Oro), care îi permite o sporire masivă a productivității față de mijlocul traditional de spalare manuală cu site, ajungînd chiar și la 1 kg de aur pe zi.
Se bucură de apreciere și notorietate, pe de o parte, dar pe de altă parte își face și dușmani. Pe fondul exterminării triburilor baștinașe (yaghani, onași, etc), se incearcă compromiterea lui Popper prin înscenarea de către liderii argentinieni, in anul 1893, la Buenos Aires, a unui proces în care este prezentat ca “ucigaș de indieni”. Moare în timpul acestui proces, la numai 36 de ani,fara a mai putea efectua o calatorie în Antarctica, aflată în stadiu avansat de pregatire.
Medicul legist a trecut la cauza decesului stop cardiac, dar neoficial a fost avansată ipoteza că ar fi fost ucis prin otrăvire. Cercul celor care ar fi dorit dispariția prematură a lui Iuliu Popper era larg ; de la căutători de aur chilieni carora le-a lezat interesele legate de exploatarea aurului din zonă, până la lideri politici sus-puși pe care i-a criticat în presă pentru abuzuri, aceștia simțindu-și subminată autoritatea și influența.
În anul 1947, blestemul aurului a lovit și în familia sa de la București, o soră fiindu-i omorâta de hoții care căutau aur în casa acesteia.
Desi evreu la origine, Iuliu Popper s-a considerat întotdeauna a fi român. “M-am născut român, sunt român si voi muri român, deși ma aflu în mările antarctice”, declara acesta, exprimându-și regretul că nu a mai fost de mult în țară.
N-a uitat însă de România și de prietenii lui de aici. În calitate de membru corespondent al Societății Regale de Geografie de la Bucuresti trimite acesteia mai multe rapoarte privind cercetarile sale in Țara de Foc, precum si un album foto -primul “reportaj fotografic” din această țară. De asemenea, publică in ziarul Românul, o serie de impresii și note de calatorie din această zonă indepărtată a lumii.
Așadar, dacă vă aflați călător prin acele locuri, să nu fiți surprinși de multitudinea de denumiri românești; asemenea conchistadorilor spanioli, Popper a botezat multe formațiuni geografice (munți, râuri, coline), cu nume ale unor locuri, persoane sau personalități de care s-a simțit apropiat: Rio Rosetti, Rio Urechia, Sierra Urechia, Lacul Broșteni, M-ții Lahovary, Carmen Sylva, Manu , Rosetti, Cordiliera Carlos I al României, Vârful Punta Sinaia.
Un mare centru comercial si un bulevard din Ushuaia, cel mai sudic oraș al planetei, aflat la doar 1000 km de Cercul Polar de Sud, îi poartă numele. Românul Julius Popper a rămas până în zilele noastre prezent in folclorul argentinian si patagonian.
WRITTEN BY
Doru Pintea: 24.06.2024
Nici un comentariu! Adaugă tu primul.