Arădenii mai au la dispozițe o zi pentru a participa la expoziția terapeutică: „Emoții de toamnă” vernisată de pictorul Dan Merișca. Expoziția, care cuprinde peste 150 de tablouri, toate cromatic de terapie prin Artă, a fost deschisă pe data de 13 noiembrie, la Sala Clio, din cadrul Muzeului.
„Sunt 30 de ani de pictură. Pictura am început-o la Roma, în anul 1994, însă nu am mai expus nimic de zece ani, dar prietenii au fost cei care s-au hotărât să organizeze acest vernisaj. Ștefan Banu și Elena Unc au zis: «gata, noi îți organizăm evenimentul» . Mai exact Asociația Culturală „Inimă și suflet” s-a ocupat de această expoziție”, spune Dan Merișca.
Evenimentul a fost deschis cu un recital al Elenei Unc. Alături de Dan Merișca, a fost și istoricul Antoniu Martin.
Astfel, vineri, 15 noiembrie 2024, arădenii sunt așteptați între orele 9.00-17.00, la ultima zi din cadrul expoziției „Emoții de toamnă”.
Totodară, după închiderea expoziției, sâmbătă, Dan Merișca și echipa vor filma câteva cadre pentru următorul film.
Amintim că Dan Merișca este pictor, stomatolog și de câțiva ani are o pasiune pentru film.
Nici un comentariu! Adaugă tu primul.