Antoniu Martin, istoric și analist politic consideră că este de domeniul evidenței faptul că România are un sistem administrativ ultracentralizat, greoi și în mare măsură nefuncțional. De obicei suntem tentați să atribuim regimului comunist originea centralismului excesiv. Însă realitatea istorică este mult mai complexă în această privință.
Înaintea Primului Război Mondial, când unele provincii istorice românești se aflau sub imperii străine, guvernele de la București, din Vechiul Regat, au susținut în mare măsură politica de emancipare națională a românilor din Transilvania, Bucovina și Basarabia. Cel care a fost un veritabil artizan al acestui sprijin , Ion I.C.Bratianu, cunoscut și ca Ionel Brătianu, s a implicat atât oficial cat și în mod secret în beneficiul națiunii române din afara Regatului . Ionel Brătianu, lider liberal, preocupat de dezvoltarea burgheziei românești, avea o viziune centralista despre stat și relația acestuia cu societatea.
Contextul internațional din perioada interbelică nu a fost unul prielnic unei evoluții naturale și autentic democratice a României. Atât de la Est cat și de la Vest integritatea teritorială a țării noastre era puternic contestată. În astfel de condiții, Ionel Brătianu, care a rămas principalul lider politic până în 1927, a preferat să,, strângă rândurile “, să centralizeze puternic administrația și statul român. Aceasta și pentru a evita orice tendință centrifuga care s ar fi putut ivi. Și în acest fel trebuie înțeles sistemul centralizat din România interbelică, instituit prin reforma administrativă din 1925, care oferea prefecților, ca reprezentanți ai guvernului în teritoriu , puteri crescute.
El imagina o Românie Mare, cum s a și realizat ulterior, după 1918, care să devină o mică putere regională și să joace un rol semnificativ la nivel european.
Un aspect poate mai puțin cunoscut publicului larg il reprezintă existența, între 1938- 1940, unui nou sistem administrativ care avea în centrul său instituția,, regiunii “.
Deși prezentată de oficialii timpului ca o reformă administrativă menită să descentralizeze sistemul de organizare și funcționare al statului, în realitate legislația de profil din perioada dictaturii lui Carol al ll lea nu a făcut decât să subordoneze și mai mult centrului instituțiile locale.
Șefii regiunilor, numiți,, rezidenți regali”, erau numiți de rege,fiind asistați de către persoane provenite dintre înalți ofițeri ai armatei române. Practic s a purces la un fel de militarizare a administrației țării. Dacă privim la practica politică și administrativă interbelică vedem că nu avem repere valide în ceea ce privește descentralizarea . Comunismul nu a făcut altceva decât să continuie și să accentueze multe dintre limitele statului român interbelic. Nici astăzi nu vedem o prea mare voință politică în sensul implementării unui sistem administrativ cu adevărat descentralizat.
Nici un comentariu! Adaugă tu primul.