Reprezentanții Tribunalului Arad anunță că pe durata vacanţei judecătoreşti legale, 01 iulie – 31august 2025, stabilită prin art. 170, alin. 1, din Regulamentul de Ordine Interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 3243/2022 a Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru Judecători, la Tribunalul Arad compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul, Registratura, Arhiva şi Biroul de informare şirelaţii publice vor avea program cu publicul de luni până vineri, între orele 8:30-10:30.

Preluarea actelor pentru aplicarea apostilei se va efectua de luni până vineri, la registratură, în intervalul orar 08:30 – 10:30, iar eliberarea actelor apostilate se va efectua de luni până vineri în intervalul orar 11:00- 12:00, la registratură.
La Judecătoria Arad, în perioada 07 iulie – 31august 2025 compartimentele care desfăşoarăactivităţi cu publicul, Registratura şi Arhiva vor avea program cu publicul de luni până vineri, între orele 8:30-10:30.
Începând cu data de 01 septembrie 2025, compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul vor funcţiona după programul normal.
„Precizăm că, în perioada vacanţei judecătoreşti vor fi judecate numai procesele pentru care legea prevede soluţionarea de urgenţăşi cu celeritate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad, preşedinte Virgiliu Flavius Bradin.
Nici un comentariu! Adaugă tu primul.