Arădeanul Vasile Gheorghiu vine din nou în ajutorul semenilor. Și de această dată dorește să ofere transport gratuit persoanelor care au nevoie să meargă la spital și au situație materială precară.
„Având în vedere situația financiară tot mai grea a persoanelor vârstnice și al femeilor singure care au în îngrijire copii mici, m-am gândit să ofer în continuare transport gratuit dus-întors celor care trebuie să meargă la spitale, clinici medicale sau la instituțiile publice și nu dispun de posibilități financiare pentru plata unui taxi. De asemenea, oferta mea se adresează și persoanelor vârstnice și femeilor cu copii din comunele aflate la o distanță de 20-30 km pe sens de municipiul Arad”, spune Vasile Gheorghiu.
Totodată acesta poate ajuta și persoanele care doresc să se deplaseze în alte județe, însă trebuie să plătească combustibilul.
„Dacă sunt persoane care trebuie să meargă la Timișoara, Cluj-Napoca sau Tg Mureș și nu pot călători cu trenul sunt dispus să îi transport dus- întors cu condiția să achite doar contravaloarea combustibilului consumat, iar in cazuri excepționale să suport eu costul combustibilului. Transportul se va efectua de luni până vineri inclusiv în intervalul orar 9-15. Am rugămintea ca cei care doresc să beneficieze de aceste transporturi să mă sune cu o zi înainte la nr.de telefon 0744 787519”, adaugă arădeanul.
Vasile Gheorghiu ajută de ani de zilele persoanele aflate în dificultate, a strâns donații și le-a dus în diferite zone ale țării, a transportatan an de an oameni la spitale. Totodată, în pandemie a fost de mare ajutor celor care voiau să se deplaseze după alimente sau medicamente.


Nici un comentariu! Adaugă tu primul.