Un nou caz în care o tânără își caută mama a fost publicat pe pagina The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României. Este vorba despre Monica – Ionela Nicolici care își caută mama Viorica născută în comuna Vinga din județul Arad. Aceasta a aflat că mai are 8 frați, pe doi a reușit să îi găsească.

„Recent am primit următoarele informații mama era de fel din SÂNPETRU GERMAN, ARAD, iar acum se aflā în ORADEA!
Cea mai răvășitoare experiență a vieții este aceea de a creste fără mamă, eu, un pui de om pierdut într-o lume străină , am pornit singurică pe un drum anevoios fără ca cineva să -mi rotunjească existența.
Numele meu la naștere a fost NICOLICI IONELA-MONICA și sunt născută la data de 11.01.2004 în ORADEA, județul BIHOR .
Știu că am fost în casa de copii din ARAD, mai apoi luată de doi asistenți maternali, doi oameni deosebiți ca doi părinți.
Am rămas plăcut surprinsă să aflu că mai am inca 8 frațiori, doi dintre ei am reușit să-i cunosc pe internet, stau și mă gândesc dacă și ceilalți 6 se gândesc la mine așa cum și eu mă gândesc la ei.
Nu i-am văzut chipul mamei mele niciodată și nu știu nimic nici despre frățiorii mei, de aceea vă rog din suflet să mă ajutați, să îmi fiți alături așa cum o faceți aici pe această pagină întotdeauna DISTRIBUIND anunțul meu cât mai mult posibil, poate nu vă dați seama dar mi-ați aduce cea mai mare bucurie din viața mea.
Vă mulțumesc tuturor celor mă însoțiți în această grea căutare!”, este mesajul postat alături de fotografii.
UPDATE: Mama fetei frecventa adāpostul GUTEMBERG din Oradea.


Nici un comentariu! Adaugă tu primul.