În perioada minivacanței prilejuite de sărbătorirea Zilei Internaționale a Muncii, aproximativ 354 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au desfășurat misiuni specifice pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, astfel încât pe întreaga perioadă manifestările în spațiul public să se desfășoare în condiții de deplină siguranță. Totodată, aceștia au continuat misiunile permanente de pază și protecție instituțională la obiectivele aflate în responsabilitate.

Pe timpul misiunilor, au fost legitimate 90 de persoane prin intermediul aplicației eDAC. De asemenea, 9 evenimente au fost semnalate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 sau au fost sesizate direct instituției.
În urma intervențiilor și a acțiunilor desfășurate în cooperare cu alte instituții, au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 6.300 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și pentru încălcarea Legii nr. 176 din 3 iunie 2024 privind pescuitul și protecția resursei acvatice vii.
Totodată, au fost constatate 12 fapte de natură penală, fiind identificați 11 autori, în urma activităților desfășurate atât în cadrul patrulelor mixte, cât și al celor independente.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad va continua, și în perioada următoare, acțiunile de prevenire și combatere a faptelor contravenționale și infracționale, fiind permanent alături de cetățeni pentru asigurarea unui climat de siguranță publică.

Nici un comentariu! Adaugă tu primul.