Vera şi Adrian Benchea, cei doi tineri nevăzători din se numără printre cei care într-o dimineață s-au trezit cu zgomote puternice. Dacă pentru un om care vede situația a fost mai clară când a coborât din bloc sau când s-a uitat pe geam pentru ei incidentul a fost unul marcant.
Cei doi au postat fiecare trăire într-un mesaj pe site-ul de socializare Facebook.
„Un incendiu în întuneric: Într-o dimineață de noiembrie în Arad, pe strada Beiuș, s-a întâmplat un incident care ne-a marcat. La puțin după ora 4, un zgomot puternic ne-a trezit brusc din somn. Era o bubuitură care părea să răsune din adâncul nopții, dar pentru noi, doi nevăzători, totul era, ca de obicei, învăluit în întuneric. Nici nu aveam o imagine clară despre ce se întâmplă în jur, dar instinctul ne spunea că ceva grav se întâmplă.
„Oare ce a fost?”, ne-am întrebat în timp ce ne adunam gândurile. Deși nu puteam vedea, aveam simțurile ascuțite și, dintr-o dată, am auzit vocile panicate ale vecinilor prin fereastra deschisă „Arde! Foc! Ard mașini!” Fără să putem percepe în mod direct pericolul, am simțit cum stresul crește în interiorul nostru. Cumva, în mijlocul acelei confuzii, ne-am întrebat: „Oare s-a sunat la pompieri?” Și am auzit răspunsul colectiv: da. Dar întrebarea care ne frământa era aceeași: „Ce trebuie să facem?”
Atât eu, cât și soția mea, Veronica, suntem nevăzători. Lumea noastră nu se bazează pe imagini vizuale, ci pe sunete, mirosuri și senzații. Așa că, în acel moment de panică, tot ce aveam la dispoziție era instinctul și ceea ce auzeam din jur. Ne-am gândit: „Să ieșim din casă? Să rămânem în siguranță? Să așteptăm?” Dar nimic nu era sigur, nimic nu era clar. Panica nu se simțea doar din cauza incendiului, ci și din cauza faptului că nu puteam înțelege pe deplin gravitatea situației.
Oamenii ieșeau din locuințele lor, dar, din păcate, panica lor nu era aceeași ca a noastră. Noi nu aveam reperele vizuale care să ne ajute să înțelegem ce se întâmplă cu adevărat. Flăcările se auzeau, iar mirosul de fum a început să pătrundă în locuința noastră. Între timp, înăuntru, câinele nostru ghid, Elvis, se strecurase lângă noi, vizibil stresat. El simțea pericolul, iar comportamentul său ne arăta că și pentru el totul era învăluit în confuzie și neliniște.
„E greu să fii nevăzător”, m-am gândit atunci, în timp ce încercam să-mi dau seama ce trebuie să facem. Deși Elvis a fost alături de noi, cu instinctele sale, ne-am dat seama cât de vulnerabili ne simțim în fața unui astfel de pericol. În acele momente, în care nu aveam imaginea clară a situației, ne-am simțit mici și neajutorați. La fel ca mulți alții, am fost la mila pericolelor, dar spre deosebire de alții, nu aveam reperele vizuale care să ne ajute să acționăm eficient.
Cu toate acestea, am ales să avem încredere în simțurile noastre și în cei din jurul nostru. Pompierii au ajuns în scurt timp, iar sunetele lor ne-au oferit un moment de ușurare. În acel moment, totul a început să ne calmeze. Flăcările au fost stinse, dar frica și incertitudinea rămâneau. Mirosul de fum a intrat adânc în locuința noastră, iar dimineața am aflat că incendiul izbucnise chiar sub balconul nostru. În acele momente, am înțeles că nu mai era vorba doar despre foc – era vorba despre cum reușim să facem față unei crize, chiar și atunci când nu vedem clar ce se întâmplă.
Această experiență ne-a învățat o lecție extrem de importantă: chiar și atunci când viața pare să te copleșească, când nu ai toate informațiile și când nu vezi clar ce se întâmplă, poți găsi o cale să depășești obstacolele. Nu avem întotdeauna imagini clare, dar avem simțurile care ne ajută să navigăm prin lume. Avem încredere în instinctele noastre și în resursele interioare, care, uneori, sunt mai puternice decât orice imagine vizuală”.
Este greu să fii nevăzător în momente de criză, dar în același timp, această experiență ne-a demonstrat că nu trebuie să renunțăm la speranță. Chiar și în fața întunericului, atunci când nu avem repere vizuale, putem învăța să fim curajoși și să avem încredere în ceilalți. Viața continuă să fie o luptă, dar această luptă poate fi câștigată atunci când alegem să fim puternici și să nu lăsăm dizabilitatea noastră să ne definească. Cu fiecare zi, cu fiecare provocare, devenim mai puternici și mai pregătiți să facem față noilor încercări.
Într-o lume care adesea nu este pregătită să accepte diversitatea, învățăm să ne adaptăm, să creștem și să înfruntăm orice furtună – chiar și atunci când nu putem vedea nimic”.
Nici un comentariu! Adaugă tu primul.