Ortodocşii sărbătoresc, astăzi, Înălţarea Domnului, cunoscută, la ortodocşi şi ca Ispasul, ultima zi în care se pot înroşi ouă până la Paştele viitor, în care se taie mieii, iar în unele zone oamenii se “bat” cu leuştean, ca să fie feriţi de rele şi de boli. În toate bisericile se fac slujbe de pomenire a eroilor, aşa cum se întâmplă de peste 100 de ani, de când la Înălţarea Domnului se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor.
Începând din secolul al IV-lea, Înălţarea este celebrată atât în Răsărit, cât şi în Apus la 40 de zile după Paşte, întotdeauna într-o zi de joi. Înainte de fixarea acestei zile, evenimentul era prăznuit de Rusalii.
Oamenii se salută în această zi cu formulele “Hristos s-a Înălţat!” şi “Adevărat s-a Înălţat!”.
Timp de patruzeci de zile de la Înviere, Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor săi şi prin multe semne doveditoare i-a încredinţat că el este Mântuitorul înviat.
La sfârşitul celor 40 de zile, Mântuitorul s-a arătat pentru ultima dată ucenicilor săi, le-a făgăduit trimiterea Duhului Sfânt şi, mergând în afara Ierusalimului, s-a înălţat la cer sub privirile lor.
Potrivit tradiţiei, locul de pe care Mântuitorul Hristos s-a înălţat la cer este situat la Ierusalim, pe Muntele Măslinilor.
Micuţa capelă rotundă de acolo păstrează încă o piatră imprimată cu urma piciorului lui Hristos.
Capela Înălţării Domnului este un loc de închinăciune, atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani.
ZIUA EROILOR
De sărbătoarea Înălţării Domnului este şi Ziua Eroilor, în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, la troiţele şi monumentele închinate acestora fiind făcute praznice de pomenire.
Clopotele bisericilor sunt trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.
Pomenirea eroilor la sărbătoarea Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare naţională bisericească.
Reprezentanţele diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate organizează acţiuni de cinstire a memoriei eroilor noştri căzuţi şi înhumaţi pe teritoriul altor state.
Tradiţii şi obiceiuri de Ispas
În popor, sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte şi Ispas, după numele ciobanului care a stat ascuns după pietre, a urmărit uimit şi apoi a povestit înălţarea domnului.
De Ispas, în unele zone, oamenii îşi pun la brâu frunze de nuc, pentru că se crede că şi Iisus a avut când s-a înălţat la ceruri şi se bat cu leuştean, ca să fie feriţi de rele şi de boli.
În această zi se sfinţesc plantele de leac, leuşteanul, paltinul şi alunul. Tot în tradiţia populară se spune că cine moare de Ispas nu mai trece prin Judecata de Apoi, ci ajunge direct în Rai.
La Înălţarea Domnului sunt, în unele zone, Moşii de Ispas, când se fac pomeniri pentru morţi, mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar oamenii îşi pun la ferestre frunze de leuştean. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu.
Sărbătoarea se mai numeşte şi Paştele Cailor, pentru că, potrivit unei legende populare, când Fecioara Maria îl năştea pe Mântuitor, caii făceau mare zarvă. Atunci, Fecioara Maria ar fi spus ca aceste animale să rămână mereu flămânde, cu excepţia unei singure zile – Paştele cailor. Această sărbătoare se ţine doar când Paştele ortodox coincide cu cel catolic.
Nici un comentariu! Adaugă tu primul.