Antoniu Martin, istoric și analist politic spune ca dacă privim aproape peste tot în jurul nostru observăm că lumea nu prea mai are răbdare. Toți am dori ca lucrurile să se întâmple cvasi instantaneu, cât ai bate din palme. Ceea ce , evident, nu are cum să se realizeze. Dar poate cel mai rău lucru este acela că nu mai avem răbdare să construim. Lucruri serioase, temeinice, de perspectivă.
Pentru a construi ceva trainic este nevoie în primul rând de cunoaștere, apoi de o viziune asupra proiectului și nu în ultimul rând de o strategie clară. Natural, pentru toate acestea este nevoie de timp. Mutatis mutandis, la fel ca în cazul formării unei personalități autentice, tot așa și în cazul edificarii corecte a unei comunități sau societăți e nevoie de răbdare și consecvență. Or nimeni sau aproape nimeni de la noi nu mai pare dispus să le asume.
Fenomenul este cumva explicabil. Fiind de atâtea ori hrăniți cu iluzii în istoria noastră recentă- sau autoiluzionindu ne-, se explică de ce nu mai suntem dispuși la o abordare naturală, organică. Vrem totul acum, rapid și facil. Consecințele nu s au lăsat așteptate. Ca și în viața personală sau profesională și în cazul societății improvizațiile costă. Nota de plată vine. Nimic nu este gratis pe această lume. Nici măcar locurile de veci.
Suntem , majoritatea dintre noi, tentați să ne comparăm cu cei din state evoluate economic și social. Și să avem pretenții similare cu cei de acolo. Ceea ce nu înțelegem însă este că ne despart în unele cazuri cel puțin câteva decenii de dezvoltare. În defavoarea noastră evident.
Din perspectiva de mai sus, nu trebuie așadar să ne mire că parcă nimic nu ne iese, că reforme peste reforme au eșuat și vor eșua lamentabil în toate domeniile. În absența răbdării și a înțelegerii locului real pe care îl putem pretinde ca societate vom pedala în gol în continuare. Și, mai rău, nu vom lăsa nimic durabil după noi.


Nici un comentariu! Adaugă tu primul.